





Filme de Comedie
2012
Jackass 3D
Johnny Knoxville se întoarce împreună cu gaşca sa la vechile obiceiuri în acest al treilea film ce are la bază seria MTV. Noile acrobaţii periculoase vin de data asta în 3D.

Seeking a friend for the end of the world
Un asterioid gigantic este în drum spre Pâmânt, iar încercările de a evita dezastrul au eşuat. În acelaşi timp, căsnicia lui Dodge (interpretat de Steve Carrel, actor premiat cu un Glob de Aur), personajul principal, un vânzător de poliţe de asigurări blajin, eşuează şi ea: atunci când află că sfârşitul lumii soseşte peste fix 21 de zile, soţia lui îl părăseşte pe loc.
Dodge este un introvertit care a respectat mereu convenţiile societăţii, dar vecina sa, Penny (interpretata de Keira Knightley) este o persoană expansivă, care nu a ţinut cont niciodată de normele sociale. Cei doi se întâlnesc atunci când Penny îi aduce lui Dodge o scrisoare rătăcită de la Olivia, iubita lui din liceu şi dragostea vieţii lui.
În momentul în care o revoltă izbucneşte în clădirea în care cei doi locuiesc, aceştia decid să evadeze împreună, dar cu destinaţii diferite: Penny porneşte spre Anglia pentru a-şi petrece ultimele zile cu familia, iar Dodge pleacă în căutarea Oliviei.
Călătorind împreună în maşina lui Penny, perspectivele lor asupra vieţilor lor personale, dar şi asupra lumii în care trăiesc, par să se însenineze.
Girl in Progress
Drama urmăreşte povestea unei puştoaice de 13 ani, Ansiedad (Cierra Ramirez) şi mama ei (Eva Mendez), care nu este deloc alături de ea. Din cauza nepăsării mamei, adolescenta vrea să fugă de acasă, iar de aici lucrurile devin din ce în ce mai complicate.
Wild hogs
John Travolta, Tim Allen, Martin Lawrence si William H. Macy o iau la goana pe motocicleta in aceasta comedie de aventuri despre un grup de prieteni trecuti de prima tinerete care decid sa faca o excursie pe doua roti. Cum sunt mult mai obisnuiti cu canapeaua decat cu saua motocicletei, nu-i de mirare ca excursia lor le va aduce chiar mai multa distractie decat s-ar fi asteptat, mai ales cand intalnesc un grup de bikeri fiorosi.
Think Like a Man
Cartea "Poartă-te ca o doamnă, dar gândeşte ca un bărbat" a apărut în 2009 şi a făcut vâlvă în lumea întâlnirilor romantice. Autorul le destăinuie reprezentantelor sexului frumos ce cred bărbaţii despre dragoste, relaţii şi intimitate. Numai că pentru patru tinere popularul volum va ridica o mulţime de probleme: iubiţii lor se hotărăsc să le joace o festă când îşi dau seama că li s-au băgat pe sub piele datorită sfaturilor din volum!
The babymakers
Dupa ce nu reuseste sa o lasa pe sotia lui insarcinata, un barbat (interpretat de catre Schneider) si prietenii sai vor sa recupereze ceea ce el a donat la o banca de sperma cu cativa ani in urma.
Neighborhood watch
Glenview, Ohio – Statele Unite – Planeta Pământ. În această enclavă aparent liniştită şi oază de siguranţă, Evan Bob, Franklin şi Jamarcus hotărăsc să-şi unească forţele pentru a-şi proteja comunitatea si se bucură de toate avantajele de „paznici” … beau bere, pierd vremea şi îşi fac de cap, ca băieţii.
Faceţi cunoştinţă cu Paza cartierului: Evan (Ben Stiller), bărbatul cu spirit civic, Bob (Vince Vaughn), familistul iubitor de distracţii, Franklin (Jonah Hill), cel dur şi imprevizibil, şi Jamarcus (Richard Ayoade), proaspătul divorţat în căutarea iubirii.
În rolul celor patru membri ai „pazei”, Levy şi regizorul Akiva Schaffer (o forţă creatoare din spatele câtorva filme scurte renumite din seria „Saturday Night Live”) au fost distribuiţi trei actori de comedie celebri şi un tânăr talent: Ben Stiller, Vince Vaughn, Jonah Hill si un tanar talent, Richard Ayoade.
Singurele lucruri mai periculoase decât ameninţarea la adresa cetăţenilor oneşti din suburbia Glenview sunt cei patru bărbaţi care s-au reunit pentru a-i salva.


Bad teacher
Elizabeth Halsey (Cameron Diaz) este o profesoară pentru care pur şi simplu nu există nota 4. Vorbeşte urât, e fără scrupule şi cam indecentă. Se îmbată, se droghează şi abia aşteaptă să se mărite cu un bărbat bogat, ca să poată să-şi ia adio de la jobul ei din gimnaziu. Când o părăseşte logodnicul, ea îşi pune în gând să-l cucerească pe profesorul suplinitor (Justin Timberlake), care pe lângă că e frumuşel, mai e şi bogat. Pentru acest profesoraş ea intră în competiţie cu agasanta Amy (Lucy Punch), colega sa de catedră – şi în plus, va trebui să respingă curtea pe care i-o face profesorul de gimnastică (Jason Segel), un tip lipsit de sare şi piper. Demersurile cam deocheate ale lui Elizabeth, plus consecinţele lor, îi vor şoca pe elevii ei, pe colegi şi chiar pe ea însăşi.
Columbia Pictures prezintă o producţie Mosaic, Bad Teacher. În rolurile principale joacă Cameron Diaz, Justin Timberlake, Lucy Punch, John Michael Higgins şi Jason Segel. Regia îi aparţine lui Jake Kasdan. Scenariul este semnat de Gene Stupnitsky & Lee Eisenberg. Jimmy Miller şi David Householter sunt producătorii, iar producătporii executivi sunt Georgia Kacandes, Jake Kasdan, Lee Eisenberg şi Gene Stupnitsky. Imaginea e asigurată de Alar Kivilo, ASC csc. Scenografia e realizată de Jefferson Sage, iar montajul de Tara Timpone. Debra McGuire este designerul de costume. Muzica e compusă de Michael Andrews, iar aranjamentele muzicale sunt realizate de Manish Raval şi Tom Wolfe.
Goats
Căprarul - Goat Man - este singura figură paternă pe care a avut-o în preajmă Ellis, un băiat de 15 ani. Căprarul locuieşte pe moşia familiei lui Ellis dintotdeauna, are grijă de grădină şi de piscină, cultivă "iarbă" şi uneori face drumeţii cu băiatul. Ellis se pregăteşte să-şi părăsească frumoasa şi confortabila casă de la poalele dealurilor din Tucson pentru a pleca la o şcoală nouă şi de renume, Gates Academy.
Noua şcoală e aceeaşi unde a studiat şi Frank, tatăl lui Ellis, care s-a recăsătorit şi locuieşte departe de fiul său. Implicarea sa în relaţia cu Ellis constă mai degrabă în alegerea acestei şcoli decât la petrecerea de timp împreună. Ellis obişnuia să-şi petreacă din timpul liber cu căprarul, care îl lua pe traseele din împrejurimi şi-l mai învăţa câte ceva despre viaţă, în timp ce Wendy, mama excentrică a lui Ellis, era mereu în căutarea unui nou guru spiritual.